Problema

Mulţi dintre noi ne simţeam inadecvaţi, nedemni, singuri şi speriaţi. Ceea ce simţeam noi nu era niciodată ceea ce vedeam la alţii. Am resimţit încă de timpuriu lipsa de conexiune cu părinţii noştri, cu prietenii, cu noi înşine. Nu ne regăseam decât în jocul imaginaţiei noastre şi în masturbare. Ne-am cufundat în desene şi imagini, am început să vânăm obiectele fanteziilor noastre. Simţeam dorinţă şi vroiam să fim obiectul dorinţei altora. Am devenit cu adevărat dependenţi: sex cu noi înşine, promiscuitate, adulter, relaţii de dependenţă, fantezii. Am văzut sex: l-am cumpărat, l-am vândut, l-am dat la schimb, l-am dat gratis. Am devenit dependenţi de intrigă, de tensiunea aşteptării, de interzis. Singurul mod în care ştiam să ne eliberăm de el era să o facem. „Te rog apropie-te de mine şi fă-mă întreg!” strigam, cu braţele întinse. Tânjind după Marea Doză, ne-am cedat puterea altora. Din acest proces s-a născut vinovăţie, ură faţă de sine, remuşcări, vid şi durere, şi am fost împinşi încă şi mai adânc spre înăuntrul nostru, departe de realitate, departe de dragoste, pierduţi în noi înşine. Obiceiurile noastre făceau imposibilă adevărata intimitate. Nu am cunoscut niciodată cum e să fii cu adevărat legat de altă persoană, pentru că eram dependenţi de imaginar. Am preferat „chimia”, legăturile care aveau ceva magic în ele, tocmai pentru că ocoleau intimitatea şi conexiunea reală. Imaginaţia a corupt realitatea; dorinţa trupească a ucis dragostea. Mai întâi dependenţi, apoi infirmi emoţional, am luat de la alţii pentru a umple ce lipsea în fiinţa noastră. Păcălindu-ne iar şi iar că următoarea relaţie va fi cea salvatoare, de fapt ne pierdeam vieţile.

Soluția

Am văzut că problema noastră are trei aspecte: fizic, emoţional şi spiritual. Vindecarea trebuia să survină sub toate cele trei aspecte. Schimbarea crucială de atitudine a început atunci când am recunoscut că suntem neputincioşi, că suntem robii viciului. Am venit la întâlniri şi ne-am oprit din a mai da curs dependenţei. Pentru unii, asta a însemnat să renunţe la sexul cu ei înşişi sau cu alţii, inclusiv să se abţină de la noi aventuri. Pentru alţii a însemnat abstinenţă totală, să nu facă sex cu partenerul de viaţă pentru un anumit timp, pentru a se recupera de sub puterea viciului. Am descoperit că ne puteam opri, că nu muream dacă nu dădeam curs poftei, că sexul era întradevăr opţional. Exista deci speranţa libertăţii şi am început să ne simţim vii. Fiind încurajaţi să continuăm, ne-am îndepărtat din ce în ce mai mult de obsesia faţă de sex şi de sine şi ne am întors către Dumnezeu şi către alţii. N-a fost uşor, şi ne-a fost frică. Nu vedeam clar drumul de urmat, ştiam doar că sunt şi alţii care lau parcurs înaintea noastră. La fiecare pas ne-am temut că vom cădea şi ne vom prăbuşi în hău, dar lam făcut. Şi, în loc să ne omoare pe noi, faptul că am renunţat la luptă a omorât obsesia! Am păşit în lumină, într-o viaţă cu totul nouă. Apartenenţa la grup ne-a oferit supravegherea şi sprijinul necesar ca să nu fim copleşiţi, ne-a oferit o insulă de siguranţă unde să ne putem în sfârşit privi în faţă. În loc să ne mascăm sentimentele prin sex compulsiv, am început să dezgropăm şi să aducem la lumină rădăcinile foamei şi a vidului nostru spiritual. Şi aşa a început vindecarea. Pe măsură ce ne conştientizam defectele, am acceptat să ne schimbăm; faptul că nu ne-am mai negat defectele şi am căutat ajutor a sfărâmat puterea pe care o aveau asupra noastră. Pentru prima dată în viaţă am fost mai în largul nostru cu noi înşine şi cu ceilalţi fără să ne folosim de ”drogul” nostru. Iertându-i pe toţi cei care ne-au greşit, şi fără a face rău altora, am încercat să ne îndreptăm propriile noastre greşeli. Cu fiecare reparaţie morală, încă ceva din cumplita povară a vinovăţiei cădea de pe umerii noştri, până când ne-am putut ridica în sfârşit capul, privi lumea în ochi şi sta drept, ca un om liber. Am început să practicăm o abstinenţă pozitivă, făcând gesturi ale iubirii spre a ne îmbunătăţi relaţiile cu ceilalţi. Învăţam să oferim; şi măsura după care dădeam era aceeaşi cu care primeam. Găseam în sfârşit ceva ce nici unul din droguri nu ne putuse oferi: adevărata conexiune. Ajunsesem acasă.

Vezi mai multe